Președintelui României, Klaus Iohannis, a participat ieri la ceremonia de deschidere a anului universitar 2021-2022 la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
S-a dat startul înscrierilor în proiectul ConsilMed 2021. Astfel, a început procedura de atribuire a tabletelor electronice studenților români înscriși la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.
Ceremonia de deschidere a anului universitar 2021 – 2022 la UMF „Carol Davila” din București va avea loc luni, 4 octombrie.
S-a dat startul înscrierilor la Hackathon4Health, un demers amplu de inovație digitală în domeniul sănătății. Evenimentul este organizat în luna octombrie.
Consiliul de Administrație al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti a adoptat recent o hotărâre prin care sunt enumerate măsurile aprobate.
Centrul de Inovație și e-Health din cadrul UMF „Carol Davila” din București anunță că s-au deschis înscrierile pentru selecția mentorilor pentru cursul intitulat „Scrierea unui Review”.
Suita de manifestări ştiinţifice, care are loc între 13 și 15 septembrie, se derulează sub patronajul ministrului Apărării Naţionale, în contextul aniversării a 190 de ani de existență a unității.
Filiala Bucureşti a OAMGMAMR a anunțat că în perioada 14-16 octombrie va avea loc a patra ediție a Stress Congress.
Prof. dr. Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a oferit recent detalii despre alegerea pregătirii în specialitate în urma concursului național de Rezidențiat.
UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este singura universitate de medicină și farmacie din țară listată printre cele mai bune 1.000 de universități din lume, în clasamentul World University Rankings 2022, realizat de Times Higher Education (THE).
Ambulatoriul de specialitate medicină dentară din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a devenit, oficial, furnizor de servicii medicale stomatologice, prin intrarea în relații contractuale cu CAS.
Prof. univ. dr. Simona Ruță, prorector al Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” din Bucureşti, anunță studenții că s-a dat startul unor noi competiții dedicate inovării și digitalizării.
Peste 2.000 de consultaţii gratuite, în domeniile dermatologiei şi endocrinologiei, au fost realizate de către 24 de medici voluntari, în perioada 16-20 august.
Guvernul a decis, joi, alocarea a 144.445.000 de lei, pentru implementarea proiectului de investiţii „Construire corpuri de clădire Universitatea de Medicină și Farmacie «Victor Babeș» Timișoara, comuna Ghiroda, județul Timiș”.
S-a încheiat admiterea candidaților internaționali la UMF „Iuliu Hațieganu”. Astfel, 11 candidați au concurat pe un loc la medicină dentară în limba franceză.
Prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, a transmis studenților un mesaj cu ocazia încheierii anului universitar 2020-2021.
UMF „Carol Davila” din București a publicat ieri un anunț referitor la înscrierea pentru programul de pregătire în vederea obținerii atestatului în implantologie orală.
Reprezentanții UMF „Carol Davila” din București au anunțat lansarea unui program postuniversitar de formare în economia sănătății, numit Healthesis.
De Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei, Spitalul Universitar de Urgență București și Clădirea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Capitală au fost iluminate în albastru.
Examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca a avut loc între 24 - 25 iulie și s-a desfășurat în condiții de maximă siguranță și fără probleme pentru candidați și organizatori.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe